vezi toate poveștile
Andrei
Povestea lui Andrei a început pe 31 august 2012 când a văzut pentru prima dată lumina zilei la spitalul “Prof. Dr. Panait Sârbu” după o sarcină aproximativ normală. Din păcate pentru el, problemele au început chiar de atunci când la naștere doctorii au constatat că are o malformație congenitală la organele genitale, anume hipospadias. Ne-au spus că nu este ceva grav și că se poate corecta prin operație. Ulterior am aflat că putem să îi facem această operație abia după vârsta de 1 an și câteva luni.
Așadar, timpul a trecut, iar Andrei a crescut normal ca orice copil, iubit și ocrotit de părinți. Începuse să ne spună “mama”, “tata”, precum și multe altele… “nana” la banană, “apa”, “pa-pa”, “bebe”, imita cum fac animalele, așa cum putea în felul lui.
A venit între timp vremea să îi facem acea operație pentru hipospadias și am mers cu el la un doctor specializat pe această afecțiune. În mod normal era posibil să fie nevoie de mai multe operații pentru corectare, dar în cazul lui a fost nevoie doar de una și măcar aici am răsuflat ușurați. La controlul inițial ni s-a spus că are și o hernie inghinală care va trebui și ea operată. Nu a fost plăcut să aflăm că va trebui să îl chinuim încă o dată, dar era spre binele lui în final. Prin urmare, a trecut prin aceste două operații, de hipospadias în martie 2014 și de hernie inghinală în aprilie 2014.
Andrei la varsta aceea de un an și jumătate era un copil mai sensibil emoțional, nu ii plăceau foarte mult străinii, oricât de frumos s-ar fi purtat cu el și prin urmare a fost speriat de ceea ce i s-a întâmplat, neavând atunci capacitatea să înțeleagă pentru ce îl chinuim așa. Se speria de oricine vedea cu halat. Probabil orice copil ar fi traumatizat să treacă prin așa ceva.
Totuși, ajunsi acasă cu el după fiecare operație, Andrei era fericit în mediul lui și s-a recuperat foarte bine.
După aceste două operații totuși a început o schimbare la Andrei. A început întâi să nu ne mai spună cum fac animalele, apoi să nu ne mai spună “mama” și “tata”. Rămăsese doar la cuvântul “apa”, pe care o cerea când vroia și mai spunea câteodată “pa-pa” când își lua la revedere.
Inițial am pus-o pe seama sperieturii de la operații, apoi că e el distrat și încăpățânat, răsfățat. Nu ne mai răspundea când îl strigam. Am crezut că ne ignoră în mod voit. Ne-am pus la un moment dat problema că nu aude, dar nu ne venea să credem atâta timp cât noi știam că el a auzit. Ne păcălea în același timp pentru că el și-a dezvoltat atenția foarte mult în mod compensator și se întorcea când vedea că se întâmplă ceva în jurul lui și dădea semne că ne ascultă de multe ori. În plus, atunci când puneam muzică la televizor, începea să danseze.
Dar, din păcate crudul adevăr a venit în noiembrie 2014, când am fost să îi facem un test de auz la “Institutul de Fonoaudiologie și Chirurgie Funcțională ORL Prof. Dr. D. Hociotă”. Aici ni s-a spus că pierderea lui de auz este profundă, peste 90-100 dB. Diagnosticul a căzut ca din cer peste noi: hipoacuzie neurosenzorială profundă bilaterală. Cauza, din câte s-ar părea, ar fi genetică, iar auzul lui s-a pierdut treptat în timp.
De aici a început integrarea lui în programul susținut de stat pentru a primi un implant cohlear. A început să poarte proteze auditive, proteze care nu l-au ajutat auditiv, ci doar s-a învățat să le poarte. Au urmat seturi de analize premergătoare implantului, inclusiv RMN și CT, operație de polipi și vaccinuri adiacente. Ținem să mulțumim din suflet oamenilor extraordinari din cadrul Institutului de Fonoaudiologie și Chirurgie Funcțională ORL Prof. Dr. D. Hociotă, care ne-au purtat o mare grijă și s-au ocupat îndeaproape de noi.
După toate aceste etape, în martie anul acesta, Andrei a primit implantul cohlear pe urechea dreaptă.
Totul a decurs foarte bine în timpul operației și la fel și recuperarea postoperatorie. Acum suntem în perioada de vindecare, iar pe 20 aprilie vom merge la spital pentru activarea implantului, moment pe care îl așteptăm cu nerăbdare.
Avem de aici în continuare un drum lung de parcurs cu multă muncă, cu ședințe de logopedie și cu multă răbdare pentru recuperarea limbajului. Dar suntem fericiți că am ajuns aici și că putem face ceva să-l ajutăm pe Andrei să audă din nou lumea sunetelor.
